Profil

Fotografia mea
las descrierea mea la discreţia altora.

marți, 27 august 2013

"Munteanul" primitiv


Acest text nu abordează o anumită trăsătură sau tipologie, de altfel inexistentă, a celor originari din regiunea geografică a Munteniei, ci reprezintă o replică la comentariul unuia dintre articolele mele anterioare – Moldoveanul primitiv. Titlul materialului de faţă rezidă din propria intuiţie că autorul comentariului este un „maldavan” cu nume de muntean. În tot cazul, cel responsabil de apariţia şi plasarea textului pe site-ul graiesc.md nu avut nici măcar curajul, darămite bunul simţ, să-şi indice numele. I-o fi ruşine de propria persoană, de aceea cred că este vorba despre un „muntean” complexat, frustrat şi, bineînţeles, primitiv.

Precizez că acel comentariu a fost scris în limba rusă, după care o parte a fost tradusă în „moldovenească”. Respectiv, deşi autorul este în mod cert alolingv, acesta s-a regăsit în textul Moldoveanul primitiv, fapt ce-l priveşte, având tot dreptul la autodeterminare.

1. În comentariu se spune că: „existenţa rusismelor în limba română a devenit pentru români un fapt inconvenabil din punct de vedere politic, motiv pentru care aceştia au demarat o largă campanie lingvistică împotriva noastră. Scopul campaniei este de a exclude şi de a înlocui rusismele cu franţuzismele, ba chiar de a îmbogăţi limba română pe seama limbii franceze”.

Întâi de toate, nu sunt convins că limba română ar conţine un număr signifiant de rusisme (cuvinte preluate exclusiv din limba rusă). Mai degrabă, respectivul ins s-a referit la lexemele de origine slavă. Dar ce are sula cu perfectura? Rusa este una dintre succesoarele limbii slavone, nu invers. Românii au adoptat slavona în sec. al X-lea, prin filiera sudică (de la sârbi şi bulgari), ca urmare a faptului că făceau parte din Commonwealth-ul bizantin. În acea perioadă, slavii de est au apelat la varegi, ca să-i conducă, fiind o seminţie depravată şi abrutizată (trăiau în păduri precum animalele, dacă e să dăm crezare Cronicii lui Nestor, ce datează din sec. XII), iar limba rusă literară, de la care am fi putut împrumuta anumite cuvinte (rusisme), nici măcar nu era în faza embrionară. Acceptarea slavonei în arealul lingvistic de la nord de Dunăre s-a făcut din considerente politice, întrucât acestei limbi i s-a conferit statutul de „limbă sfântă”, alături de ebraică, greaca veche şi latina. Prin urmare, perpetuarea utilizării slavonei în Biserică şi, ulterior, în cancelariile domneşti ale Ţărilor Române s-a făcut din aceleaşi raţiuni practice pentru care latina a devenit limba oficială a Regatului Ungariei.

Menţionez, totodată, că numeroasele cercetări lingvistice pertinente au demonstrat originea slavă a mai multor lexeme româneşti, unele desemnând forme de relief (deal) şi termeni din domeniul organizării sociale (stăpân, boier, jupân), altele fiind hidronime (Bistriţa – râul repede, Milcovul, Râmnicul – râul cu peşte) şi toponime (Zimnicea, Putna, Slatina, Zlatna etc.), nemaivorbind de noţiuni de afectivitate (iubire, dragoste, nevastă) şi de unele privind cultul religios (praznic, a blagoslovi, vecernie, pomelnic, bodgaproste etc.).[1] Dar după cum a demonstrat B.P. Haşdeu, de altfel un împătimit slavist, „într-o limbă nu contează atât cantitatea, cât valoarea de circulaţie a cuvintelor”, astfel încât, „în română se pot formula fraze întregi numai cu cuvinte latine, dar este imposibil de alcătuit o frază exclusiv din elemente slave, turceşti, greceşti şi maghiare etc.”[2]

În ceea ce priveşte „campania lingvistică” împotriva moldovenilor primitivi, îl asigur pe autorul comentariului că nu sunt nici flatat, şi nici indignat de obsesiile sale conspiraţionale. Dacă dânsul crede că un articol pe blog face parte dintr-o „largă campanie”, nu pot decât să-l compătimesc şi să încerc să-l abordez precum un psihiatru îşi tratează pacienţii.

Totodată, acuzele aduse limbii române, precum că s-ar îmbogăţi „pe seama limbii franceze”, denotă superficialitate crasă şi diletantism. Orice limbă se dezvoltă organic prin împrumuturi; asimilează şi adaptează anumiţi termeni din alte limbi. În acest sens, rusa nu este o excepţie. Dacă scriitorii ruşi s-ar fi cramponat în fondul lexical slavon, rusa literară ar fi devenit o limbă moartă. Ţin să-l atenţionez pe autorul comentariului că a comis o „gravă eroare”, un „sacrilegiu”, utilizând în textul său lexeme a căror origine este alta decât cea slavă. Bunăoară, următoarele cuvinte ruseşti provin din latină: лингвистическую (lingua), компания (comitatu), абсолютном (absolute), фрагмент (fragmentum), литературном (litterarum), идеологи (ideologues), вектор (vector), продемонстрировать (demonstrabimus) etc. În acest context, trebuie precizat că întreaga intelectualitate şi cancelarie imperială de la Sankt Petersburg scria, în sec. XIX, răvaşe şi rapoarte în franceză, limba de circulaţie internaţională a acelei perioade. Prin urmare, şi rusa s-a îmbogăţit „pe seama limbii franceze”.

2. Autorul comentariului îmi reproşează tacit că aş fi întrebuinţat în articolul Moldoveanul primitiv cca 25% de franţuzisme. Motiv pentru care, acesta se întreabă „de ce dezvoltarea limbii române pe seama celei franceze denotă inteligenţă, însă dezvoltarea limbii „moldoveneşti” pe seama celei ruse este primitivism?”.

În susţinerea afirmaţiilor sale, „munteanul” primitiv prezintă neologismele româneşti din textul meu şi echivalentele acestora în franceză, de la care ar fi provenit: asist (assister), revelaţiune (revelation), elucubraţiile (élucubration), abjecte (abject), atribuie (attribuer), perimat (périmer), opinie (opinion), complac (complaire), abundă (abonder), infatuare (infatuer), respectivii (respectif), flatulenţă (flatulence), elimina (éliminer), oripilat (horripiler), repugnă (répugner), lamentează (lamenter), condiţia (condition), derizorie (dérisoire), fracţiune (fraction), aroge (s'arroger), parvenirea (parvenir), pervertirea (pervertir).

Autorul anonim pare rupt de realitate, ca să nu zic imbecil. Prin exemplele invocate, mi-a ridicat mingea la fileu şi îmi este destul de facil să-l contrazic. Dar având în vedere că „munteanul” primitiv nu a înţeles diferenţa dintre rusisme şi cuvintele de sorginte slavonă, nu sunt convins că cei doi neuroni ai săi vor fi capabili să asimileze următoarea informaţie:

Cele 25% de „franţuzisme” din textul meu sunt cuvinte de origine latină. Româna este una dintre puţinele limbi romanice în care majoritatea covârşitoare a fondul lexical şi chiar uzual provine din latină. Bineînţeles, contează şi filiera prin care anumiţi termeni au redevenit parte a limbii române (în cazul dat – prin intermediul limbii franceze), dar nu poate fi eludat substratul lingvistic. Prin urmare, cuvintele pe care „munteanul” primitiv le-a evocat ca fiind pur şi simplu franţuzisme, sunt lexeme readuse în circuitul lingvistic românesc graţie influenţei culturale franceze, dar care au origine latină:

a asista (assideo, -tere), revelaţiune (revelo, -are), elucubraţie (elucubratio), abject (abjectus), a atribui (attribuere), perimat (perimo, -ere), opinie (opinio, -nis), a abunda (abundare), infatuare (infatuare), respectiv (respectivus), flatulenţă (flatus), a elimina (e-limino, -are), oripilat (horripilari), a repugna (repugnare), lamentează (lamentare, -ari), condiţie (condicio, -onis, conditio), derizoriu (derisorius), fracţiune (fractio, -onis, fractus), a aroga (ar-rogo, -rogare), a parveni (pervenire), a perverti (pervertere, -versum).

3. În definitiv, asemenea „munteni” primitivi îşi fac un deserviciu atunci când încearcă să manipuleze şi să inoculeze ideea prevalării rusismelor în limba vorbită de românii basarabeni. Cad în derizoriu, ca să nu zic că se fac de râsul găinilor. Pentru final, vă propun atenţiei o mostră de schimonosire a limbii române, pe care autorul anonim jinduieşte să o considerăm „moldovenească”:

„Citesc şi mă minunez, deşi nu присутствуеск (asist) la o minune sau la o откровение (revelaţiune), ci la ун презренный полет де фантазии (elucubraţiile abjecte) ale moldovenilor care nu privesc mai departe de streaşina casei, dar care îşi присуждаеск (atribuie) un punct de vedere устаревшый (perimat) şi au pretenţii de formatori de мнение (opinie); care примеск удовольствие де ла ничтожества (se complac în nimicnicia) lor, dar care изобилуеск (abundă) de тщеславие (infatuare). Respectivii suferă de газообразование (flatulenţă) şi nu pot спусти (să-şi elimine) gazele decât în обште (public).



[1] Magazin istoric, nr. 8 (509), august 2009, „Între Occidentul latin şi Orientul bizantin” (Ioan Aurel-Pop), p.10.
[2] L. Boia, România – ţară de frontieră a Europei, ed. Humanitas, Bucureşti, 2002, p.48.

vineri, 23 august 2013

23 august 1944 - lovitură de stat sau "resurecţie de palat"?

   Lovitura de stat este răsturnarea rapidă şi adesea neconstituţională a regimului politic existent, impusă de un grup de persoane, de regulă format din comandanţi militari.
  "Resurecţia de palat" o considerăm a fi redeşteptarea politică a monarhului legitim, prin revendicarea paşnică a prerogativelor sale, cu scopul restabilirii ordinii de drept.
    Regele Mihai era suveranul României Mari în 1944. Atinsese deja vârsta majoratului când a urcat la tron pentru a doua oară, în '40, fapt ce exclude versiunea ineptă a perpetuării regenţei în persoana lui Ion Antonescu. Un alt aspect esenţial, ce trebuie reţinut, este că Alteţa Sa l-a succedat pe tatăl său în calitatea de principe moştenitor, şi nu de marionetă sau de uzurpator. Carol al II-lea menţionase, în actul de abdicare, că îi transmite fiului său "grelele sarcini ale domniei" (Fl. Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român). Mihai I nu guverna, nu era "Conducătorul statului", dar continua să domnească. România nu a încetat, în '44, să mai fie monarhie.
   Arestarea lui Antonescu nu poate fi considerată "lovitură de stat" şi din considerentul că aceasta s-a produs în limitele Constituţiei din '38, care stipula că şef al statului român este Regele, nu prim-ministrul. Altfel spus, dacă generalul Sănătescu nu i s-ar fi supus regelui şi nu Mihai I ar fi ordonat arestarea mareşalului, ci invers, am fi putut vorbi de o autentică şi indubitabilă lovitură de stat.
   Prin urmare, forma de guvernare existentă în România (monarhia) nu a fost modificată pe 23 august 1944. De asemenea, regimul politic doar aparent a fost schimbat, prin tentativa de revenire la monarhia constituţională interbelică, în detrimentul dictaturii militare antonesciene. Din nefericire, Constituţia din '23 nu a mai fost restabilită, iar odată cu abdicarea forţată a regelui Mihai, putem vorbi de o "lovitură de stat", pusă la cale de comunişti, după fraudarea alegerilor din toamna anului 1947. Prin urmare, Groza a făcut ceea ce Antonescu nu ar fi îndrăznit să facă, întrucât un rege l-a făcut Conducător al statului, iar altul i-a conferit gradul de Mareşal.
  Finalmente, ţin să precizez că prin cercetarea, analizarea şi interpretarea evenimentelor din acele vremuri tulburi, putem oricând să ne dedăm erorilor. Însă, în umila mea opinie, nu avem dreptul să greşim atunci când denumim un fapt istoric sau altul. Este cât se poate de evident că orientarea politico-militară a României s-a schimbat radical după 23 august 1944: din aliaţi ai Axei am devenit duşmani, iar din potenţiali învinşi/învingători am devenit victime, dar o lovitură de stat nu înseamnă (doar) schimbarea vectorului extern.

vineri, 16 august 2013

Moldoveanul primitiv

Ştiu că sunt prost. Dar când mă uit în jur, prind curaj 
(Ion Creangă)
   Am învăţat să citesc şi să scriu, să selectez informaţiile şi să le analizez, dar n-am învăţat să accept incultura, inepţia şi lipsa bunului simţ. Pe de o parte, am evoluat ireversibil, nu pot regresa în această privinţă, pe de altă parte, însă, sunt un "inadaptabil", care nu v-a înţelege niciodată, la modul exhaustiv, prostia moldoveanului primitiv.
   Citesc şi mă minunez, deşi nu asist la o minune sau la o revelaţiune, ci la elucubraţiile abjecte ale moldovenilor care nu privesc mai departe de streaşina casei, dar care îşi atribuie un punct de vedere perimat şi au pretenţii de formatori de opinie; care se complac în nimicnicia lor, dar care abundă de infatuare. Respectivii suferă de flatulenţă şi nu pot să-şi elimine gazele decât în public.
   Sunt oripilat şi mă repugnă prostia, îndeosebi cea a concetăţeanului meu, care nu poate discerne bobul de neghină, se lamentează de condiţia sa derizorie, pentru ca peste o fracţiune de secundă să-şi aroge aere de intelectual. Parvenirea şi pervertirea sunt două târfe care i-au pus poalele moldovenismului pe cap. Îl descalifică şi-l dezumanizează. Îl readuc la condiţia omului din peşteră, care îşi lasă scârnăviile şi dejecţiile verbale tot acolo unde le-a consumat şi formulat.
   Moldoveanul primitiv nu este idiot, căci produce idiotisme. Dar nu este nici versat în vreun domeniu anume, căci e specialist în toate. Dânsul vorbeşte cu nonşalanţa unui om elevat despre lucruri care-l depăşesc. "De tăceai, filosof rămâneai" nu este un aforism pe care să i-l recomanzi. De ce să tacă, să nu se manifeste, dacă doar astfel se poate forma ca lider (de trib)? Respectivul nu tinde să polemizeze, să cunoască, să chibzuiască. Emulaţia sa prematură e a unui copil care vrea jucăria şi atât. Nu-l interesează cu ce efort se obţine aceasta şi dacă are nevoie de ea; nu vrea să convingă, să argumenteze, dânsul este purtătorul adevărului în ultimă instanţă.
   Pentru moldoveanul primitiv, noi vorbim o limbă înrudită cu româna. Nu-l interesează, bunăoară, că din punct de vedere al lingvisticii, italiana şi spaniola sunt înrudite, având acelaşi fond latin, deşi sunt două limbi diferite. Acest individ înţelege că vorbeşte româna, dar vrea să-şi numească limba moldovenească şi afirmă că suntem "înrudiţi lingvistic". E îndărătnic ca bourul de pe stemă. Şi e prost precum căţeaua Molda, din legenda lui Dragoş.
   În accepţiunea specimenului la care mă refer, românii sunt ţigani. De aceea, el s-ar face frate şi cu dracul, adică cu tot felul de seminţii cu ochii înguşti, care se vor a fi "euro-asiatici". Nu contează că în Republica Moldova locuiesc mai mulţi ţigani (raportat la numărul populaţiei), decât în România, şi că e dispus să lucreze la străini o viaţă întreagă, fix ca ţiganii, doar de dragul încropirii unei averi. N-are treabă cu logica şi etica. Dânsul are prejudecăţi şi stereotipuri.
   Pentru acest incult, Marea Unire nu a fost decât "un profit a (!) elitei româneşti". Elita la care se referă e departe de dânsul ca Pluto de Soare. Moldoveanul primitiv nu poate să priceapă că în perioada interbelică ţăranii basarabeni au fost împroprietăriţi şi educaţi. Respectivul crede că atunci s-a produs "românizarea forţată", care "era mult mai amorală decât rusificarea din 1812-1917". Logică de babuin: cel mai bine ne-a fost când ruşii au plecat şi românii n-au venit. Exact ca primatele, moldoveanul primitiv crede că un arbore creşte din pod şi că dacă-i tai rădăcinile, el n-o să cadă cu tot cu copac.
   Un alt subiect intrigant, în care ingratul se crede versat, îl constituie cedarea Basarabiei în 1940. Dânsul nu înţelege de ce statul român a renunţat, pentru o perioadă efemeră, la o "podoabă" atât de "preţioasă" ca neamul lui de primitivi. Probabil, nu-şi poate forţa creierul lipsit de circumvoluţiuni ca să priceapă că renunţarea temporară la Basarabia şi Bucovina de Nord a fost dureroasă, dar şi imperioasă. De ce respectivul nu critică retragerea aureliană, ci, dimpotrivă, o consideră un fapt benefic, după care, în spaţiul carpato-danubiano-pontic, s-au perindat mai multe popoare barbare?
   Finalmente, moldoveanul primitiv este majoritar în R. Moldova. Despre asta a spus şi Băsescu, dar cu alte cuvinte. Ceea ce trebuie reţinut este că nu majorităţile decid, ci elitele minoritare şi solidare. Nu are rost să lupţi cu "morile de vânt", dar nici nu le poţi lăsa "să semene pleava şi să vânture grâul".

vineri, 2 august 2013

Demisec de secole (pamflet)

Ziua I – Elicoptere pacificatoare survolează spațiul aerian al Republicii Moldova, inclusiv Chișinăul. Membri și simpatizanți ai unor organizaţii, precum „Liga Tineretului Rus”, s-au adunat în Piața Marii Adunări Naționale și au urcat pe clădirea Guvernului, pe Arcul de triumf şi pe Catedrala „Nașterea Domnului”, pentru a-i întâmpina pe pacificatori. Parlamentul Republicii Moldova se află în vacanță.
Ziua II – Unități de infanterie ale trupelor de pacificatori ocupă Vadul lui Vodă, punct strategic de importanță vitală pe Nistru. Președintele Parlamentului convoacă o ședință extraordinară a legislativului, la care se prezintă doi vicepreședinți și încă 7 deputați, toţi bronzaţi, pardon – reformaţi. Ședința se amână din lipsă de cvorum.
Ziua III – Proteste la sediul Primării mun. Chișinău împotriva primarului general. Protestatarii acuză instituţia de acordarea ilegală pacificatorilor a dreptului de a se odihni la Vadul lui Vodă. Ședință extraordinară a Guvernului. Ministrul Educaţiei propune instalarea unor camere de luat vederi pe Nistru, pentru a supraveghea dacă soldații pacificatori nu şi-au copiat „examenul” susţinut în 1992.
Ziua IV – Elicoptere survolează din nou Chișinăul. În regim de urgență apărarea antiaeriană este dotată cu noi rachete antigrindină. Premierul decide să efectueze o vizită de lucru la Bruxelles. În sfârșit, se convoacă ședința extraordinară a Parlamentului, după ce deputaților li se promite câte o indemnizaţie de 30 000 de lei pentru tratament medical după fiecare şedinţă plenară. Aflat în vizită la Brigada din Bălți, ministrul Apărării emite un ordin prin care interzice sinuciderile și împușcarea din greșeală a camarazilor în Armata Națională.
Ziua V – Noi unități militare pacificatoare trec Nistrul. Ședința extraordinară a Parlamentului continuă, sunt adoptate peste 50 de legi în toate lecturile posibile, la interval de 2 minute. Un deputat neafiliat propune lichidarea unor universități de stat, pentru a le proteja de un eventual bombardament. Ministrul de Interne ordonă urgentarea procesului de dotare a poliției cu noi uniforme. Premierul ajunge la Bruxelles, unde nu a fost pus picior de moldovean tocmai de o săptamână. Purtătorul de cuvînt al şefului statului organizează o conferință de presă, la care anunță că președintele consideră trupele pacificatoare ca fiind parte agresoare și că va supraveghea situația din Kiev, unde participă într-o expediţie misionară. Pe malul drept al Prutului aterizează aeroplane cu țigări de contrabandă refugiate din Moldova. La spitalul municipal Ignatenco sunt descoperite 4 bormașini industriale folosite de serviciile de spionaj pacificatoare. Ministerul Sănătății se autosesizează și promite dotarea spionilor cu bormașini specializate.
Ziua VI – Unități de infanterie motorizată ale pacificatorilor trec Nistrul și ajung la intrarea în Chișinău. Grupe de voluntari, nemulțumiți de activitatea primarului general al capitalei, formează primele detașamente de partizani în Pădurea Domnească. Președintele Parlamentului decide să se deplaseze și el la Bruxelles, în ajutorul premierului. Parlamentul adoptă o Declarație oficială prin care își exprimă dorința de rezolvare pașnică a conflictului. Autoritățile de la Comrat acuză Chișinăul de provocări și proclamă independența Găgăuziei, precum și mobilizarea generală pentru apărarea „patriei istorice”.
Ziua VII – Primele victime ale conflictului militar pacificator. S-a tamponat automobilul unui procuror cu maşina unui combatant, la intersecţia străzii Calea Ieşilor cu şoseaua Balcani, în timp ce se deplasau spre front. Vinovat este declarat automobilul poliţiei de patrulare, venit la locul accidentului. Mişcarea „Nu Războiului Mafiot” îşi revendică isprava. Apar și vești îmbucurătoare: Ministrul Apărării declară ca Armata națională este pregătită să înfrunte orice agresiune, săpile și lopețile sunt ascuțite, artileria este dotată cu cei mai calitativi bolovani de piatră și cele mai moderne praștii, iar baloanele unui operator de telefonie mobilă sunt gata oricând de decolare, după care-și prezintă demisia. Statul Tuvalu din Oceanul Pacific, aflând (abia acum) despre înfrângerea lui Ștefan cel Mare la Războieni, își oferă sprijinul militar, în număr de 10 bărci, care se proconizează să ajungă în portul Giurgiulești într-un an, pentru a împiedica retragerea turcilor. Între timp, înaintarea trupelor pacificatoare este împiedicată de drumurile recent reparate care păzesc cu strășnicie intrarea în capitală. Dar, din păcate, aviația inamică începe bombardarea princilalelor centre economice şi culturale ale orașului. Cea mai avariată este Piața Centrală.
(În loc de epilog):
Trezit brusc de orologiu, vădit îngrijorat și transpirat, suferind de o sete necruțătoare și de o teribilă durere de cap, demnitarul exclamă: "Tfiu, Doamne, iartă-mă, nu mai sărbătoresc creştinarea Rusiei Kievene!"