10 întrebări lui "al vostru, Vlad Filat" despre al nostru 7 aprilie

Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

           (M. Eminescu, Scrisoarea a III-a, mai 1881)

La 27 mai, Curtea Constituţională a propunţat o hotărâre în privinţa sesizării nr. 27/a din 11.04.2014, depusă de către un grup de deputaţi.

La 28 mai, trei dintre trepăduşii lui Filat, cu IQ-uri mai joase de genunchiul broaştei, au publicat unul şi acelaşi text, doar că în trei versiuni. Aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie. Dacă nu aveţi cu ce vă "delecta" sau amuza, le puteţi accesa aici, aici sau/şi aici.

Vă asigur că nu sunt obligat să iau atitudine, să ripostez sau să reacţionez în vreun fel la aberaţiile unora sau altora. Din păcate, însă, nu pot rămâne indiferent la ceea ce se propagă în spaţiul public. Or, se ştie: "ca răul să triumfe este necesar ca oamenii buni să nu facă nimic".

Nu mă deranjează că scribii cu pricina au publicat nişte articole. Îmi repugnă faptul că aceştia se erijează în postura de comentatori politici, de formatori de opinie, deşi nu sunt decât nişte idolatri, indivizi fără coloană vertebrală, adulatori ordinari. Dânşii pozează în rol de moralişti ("să vă fie ruşine"), de justiţiari ("Câtă injustiţie"), dar se dedau unor atacuri direct la persoană ("acest Tănase îşi ştegre [textul pare a fi cules în grabă - n.a.] picioarele de victimele lui 7 aprilie").

Da, aveţi dreptate, nu merită atenţia noastră asemenea indivizi de joasă speţă, care se întrec în denigrarea unei persoane incomode şi a unei instituţii independente, dar nu pot trece cu vederea peste mârlănia, ipocrizia şi prostia pe care aceştia le perorează în spaţiul public.

În definitiv, nu le pot reproşa condeierilor decât că tăinuiesc numele comanditarului şi nu ne previn despre faptul că "revelaţia" lor de "opinii", din aceeaşi zi, la distanţă de a câte o oră, este doar un serviciu prestat contra cost. La urma urmei, prostituţia politică nu va fi niciodată combătută, dar avem dreptul să ştim cine o practică.

Revenind, însă, la fondul problemei, voi încerca să scot la iveală câteva dintre inepţiile propagate intens:
1) "Curtea i-a exonerat de răspundere pe organizatorii crimelor din aprilie 2009".
Această afirmaţie nefondată nu este decât o minciună sfruntată. Fără a avea pretenţii de expert în drept, la o simplă lecturare a Codului Penal (CP), observi următoarele:
a) Prescripţia de la răspunderea penală este de 5 ani doar în cazul infracţiunilor mai puţin grave - art. 60, al. (1) din CP al RM;
b) Infracţiunile mai puţin grave sunt faptele pentru care este prevăzută o pedeapsă maximă cu închisoarea de până la 5 ani inclusiv - art. 16, al. (3) CP al RM;
c) Pentru omorul intenţionat, pedepsa penală este închisoarea de la 10 la 15 ani - art. 145, al. (1), CP al RM, motiv pentru care această infracţiune poate fi calificată doar ca fiind gravă sau deosebit de gravă - art. 16 CP -, nicidecum drept una "mai puţin gravă". 

Prin urmare, prescripţia pentru uciderea lui Valeriu Boboc nu a expirat, întrucât comiterea acelui omor intenţionat nu poate fi considerată drept infracţiune mai puţin gravă.
Totodată, conform art. 60, al. (8) din CP al RM:

(8) Prescripţia nu se aplică persoanelor care au săvîrşit infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiuni de război, infracţiuni de tortură, tratament inuman sau degradant sau alte infracţiuni prevăzute de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, indiferent de data la care au fost săvîrşite.

2) "Adevărul despre 7 aprilie nu va fi cunoscut niciodată".
Este de-a dreptul hilar şi lipsit de bun-simţ să crezi că muşamalizarea acţiunilor din aprilie 2009 poate fi înfăptuită de către organul de jurisdicţie constituţională. Investigarea evenimentelor de atunci ţine de competenţa Poliţiei şi a Procuraturii, şi nu a Curţii Constituţionale. Cele două structuri de forţă au fost direct implicate în escaladarea situaţiei din aprilie 2009 şi sunt unicele responsabile şi capabile să le elucideze.

3) "Prelungirea termenului de prescripţie asigură atragerea la răspundere a vinovaţilor".
Dacă 5 ani de zile niciun factor de decizie nu a mişcare un deget, cât de infantil trebuie să fii ca să crezi că odată cu trecerea timpului făptaşii vor fi prinşi şi pedepsiţi?

Finalmente, în calitate de participant la evenimentele de acum 5 ani şi de co-organizator al primului protest paşnic din data de 6 aprilie 2009

adresez public domnului Vlad Filat următoarele întrebări:

1. La formarea AIE 1, AIE 2, actualei Coaliţiei pro-europene, Filat a insistat şi a obţinut serviciul vamal, fiscul, achiziţiile publice, Franzeluţa, Combinatul de Tutun etc. Câte condiţii a înaintat Filat partenerilor de guvernare, legate de elucidarea evenimentelor din 7 aprilie 2009?
2. Filat a guvernat ţara până în 2013, având controlul total asupra MAI. De ce în acești ani  Ministerul de Interne s-a ocupat cu orice, de la  “datul cu capul de asfalt ” până la achiziții publice dubioase din bani europeni şi americani, dar nu a investigat abuzurile din 7 aprilie 2009? 
3. De ce pe timpul guvernării lui Filat o parte din polițiștii acuzaţi de abuzuri au fost avansaţi în grad, iar alţii – restabiliți în funcţie de miniștrii de interne ai lui Filat?
4. De ce a fost eliberat suspectul de organizarea evenimentelor din 7 aprilie, Eduard Baghirov (absolut întâmplător înainte de plecarea lui Filat la Moscova)?
5. Cum explică Filat faptul că Vitalie Burlacu, alias „VITAS”, care a bătut tineri la 7 aprilie 2009 a ajuns sa fie consilierul fruntaşului PLDM, deputatului în Parlament Veaceslav Ioniță?

(sursa: cugetliber.wordpress.com)

6. De ce adevărul despre asasinarea lui Valeriu Boboc a fost ascuns de MAI şi a ieșit la iveală doar datorită faptului că Președintele interimar la acea perioadă, Mihai Ghimpu, a prezentat imaginile video din PMAN?

7.       Unde-i monumentul eroilor din 7 aprilie din faţa Parlamentului, prezentat de Filat în 2010 cu atâta pompă?

(sursa: vox.publika.md)

8. Cum se simţeau victimele evenimentelor din 7 aprilie 2009 când Filat sărbătorea împreună cu Vladimir  Voronin (îmbrăcat în sacou verde) la celebrarea a 5 ani de la fondarea PLDM?

9. Câte ședințe a convocat Filat sau preşedintele Timofti pentru a verifica cum merge investigarea  evenimentelor din 7 aprilie? (Să ne amintim, bunăoară, de multiplele ședințe şi discursurile înflăcărate ale fostului premier legate de „apărarea de raideri a Băncii de Economii”, care în final pare să fie preluată chiar dânsul)?

10. Cât o să-şi mai bată joc de noi acest individ? 

Mai bine "minoritate" decât nimicnicie

Protagonistul articolului precedent "m-a onorat" cu un răspuns, dar acesta e tot atât de inconsistent ("câteva cuvinte", "câteva rânduri") şi de întârziat (au trebuit să treacă 3 zile) ca şi autorul său. Am pus ghilimelele de rigoare expresiei "m-a onorat", pentru că interlocutorul nu-mi poate oferi ceea ce-i lipseşte cu desăvârşire.

Acest "seamăn al meu" (fără de seamăn), considerându-se "ayatolah-ul majorităţii" şi arogându-şi dreptul de a vorbi în numele acesteia, m-a vizat adresându-se tuturor minorităţilor (titlul: "Mesaj adresat minorităţilor"). Să-mi fie iertată modestia, dar umila mea persoană nu reprezintă nici măcar o minoritate, darămite pe toate laolaltă.

Faceţi, vă rog, abstracţie de greşelile ortografice ale interlocutorului meu şi remarcaţi-i maniera perfidă de a mă confunda cu grupul său imaginar de majorete: "(...) nu voi răspunde provocărilor minuscule şi neimportante din partea unor amici, dimpotrivă, chiar îl rog să mai gândească la problema de logică din postarea precedentă (...)". Să nu fi devenit dânsul membru al unui partid minuscul nu l-aş fi crezut în stare de atâta grandomanie. Eh, poţi scoate omul din partid, dar nu şi partidul din om...

imagine realizată de către prietenul Alexandru Arthur Filimon

Culmea ipocriziei constă în a-i ruga pe cei pe care îi ofensează, numindu-i extremişti, să-i explice "legătura dintre limba vorbită şi identificarea naţională a unui individ". De fapt, "extremişti" suntem cu toţii, doar pentru că avem opinii diferite de ale sale şi, prin urmare, nu sunt unicul exonerat de a da curs solicitării. Cu toate acestea, nu-i pot lipsi pe cititori de câteva argumente, fără a avea iluzia că acestea vor ajunge, vreodată, la "mintea cea de pe urmă a moldoveanului" nostru:

1. Conform DEX, naţiunea este definită drept o „comunitate stabilă de oameni, istoricește constituită ca stat, apărută pe baza unității de limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, care se manifestă în particularități specifice ale culturii naționale și în conștiința originii și a sorții comune”^[1].
2. Însă, în NODEX, se precizează că naţiunea nu se constituie, neapărat, în cadrul unui stat: „comunitate stabilă de oameni constituită istoricește și apărută pe baza unității de limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, manifestate în particularitățile specifice ale culturii”^[2].
3. În opinia lui Anthony Smith, „naţiunea nu este proprietatea exclusivă a anticilor după cum nu este nici sacrificiul de sine eroic pentru propria patrie. Aceasta este în egală măsură, atât un fenomen al lumii moderne, cât şi al celei antice”^[3].
4. Sociologul Ernest Gellner susţinea că „doi oameni aparţin aceleiaşi naţiuni dacă şi numai dacă împărtăşesc aceeaşi cultură, adică un sistem de idei, de semne, de asociaţii şi moduri de comportare şi comunicare (...), dacă şi numai dacă fiecare recunoaşte că aparţine aceleiaşi naţiuni”^[4].
5. Impactul limbii asupra unei sau altei naţiuni este diferit de la caz la caz. Respectiv, „Franţa era constituită ca naţiune medievală prin 1300, dar schisma între limbile d’oil şi d’oc persistă până la sfârşitul secolului al XIX-lea, când Frederik Mistral încununa un mileniu de creaţie poetică provensală. La 1600 românii erau despărţiţi în trei state, dar limba pe care o vorbesc este excepţional de unitară, fie ea oglindită în textele maramureşene, în tipăriturile lui Coresi sau în scrisorile bistriţene. (...) Întâii noştri scriitori, Grigore Ureche sau Miron Costin, îşi încep orice meditaţie istorică, îndată după descendenţa romană, de la latinitatea şi unitatea limbii”^[5].
6. Marele istoric ieşean (deci un moldovean!), A.D. Xenopol, considera că „ideea naţională a pornit la noi odată cu introducerea limbii române în biserică în cursul veacului al XVII-lea şi obârşia ei stă în cugetarea că suntem un popor de viţă romană”^[6].
7. Etno-psihologul şi filosoful Constantin Rădulescu-Motru afirmase: „Conştiinţa comunităţii de origine, căreia i se mai zice comunitatea de sânge, împreună cu aceea a comunităţii de limbă sau de cultură, fiindcă prin cultivarea limbii se mijloceşte cultura în genere, împreună şi cu conştiinţa comunităţii de destin sau de menire istorică – sunt cele trei aspecte pe care le ia conştiinţa naţională în cursul dezvoltării sale”^[7].
8. Respectabilul academician Ioan Aurel-Pop reiterase faptul că: „Henric al IV-lea de Bourbon (1589-1610) era con­vins înainte de 1600 că toate provinciile în care se vorbeşte franţuzeşte trebuie să aparţină Franţei, după cum cele de limbă germană trebuie să fie ale germanilor sau cele de limbă spaniolă ale spaniolilor”^[8]. Prin urmare, pe la 1600, ca şi la 1400, apartenenţa la un stat naţional se judecă şi în funcţie de limbă.
9. Pavel Kruşevan, funcţionar al administraţiei ţariste din Basarabia: „Moldovenii sau românii constituie cea mai mare parte a populaţiei Basarabiei, aproape ¾ din totalul locuitorilor (...) Ruşii îi numesc pe români moldoveni, după numele uneia dintre ţările româneşti (Русскіе называютъ румыновъ молдаванами, по имени одного изъ румынскихъ княжествъ)”^[9].
10. Asemănător se exprimă şi vice-guvernatorul Basarabiei Filip Viegel: „Eu am avut ocazia să studiez sufletul moldovenilor. Aceşti rumâni sau români, după cum îşi zic ei, se trag din coloniştii romani şi slavo-dacii învinşi de Traian. În limba pe care o vorbesc predomină limba latină”^[10].
11. Chiar şi profesorul Berg, un imperialist şovin recunoştea, în „Descrierea etnografică a moldovenilor”, că: „moldovenii sunt românii care locuiesc în Moldova, Basarabia şi unele părţi din guberniile vecine cu Basarabia – Podolia, Herson şi Ekaterinoslav. Ei înşişi îşi zic moldoveni şi România e numită de ei Moldova. De românii Valahiei sau de vlahi ei se disting prin neînsemnate deosebiri dialectologice”^[11].
12. Consideraţii privind preponderenţa elementului etnic românesc în Basarabia se regăsesc şi în alte scrieri din perioada ţaristă, cum sunt cele ale militarului A.O. Zaşciuk^[12], ale scriitorului V.M Garsin, ale publicistului L. Tihomirov, ale generalului Kuropatkin, ale geografului P.P Soraka, ale profesorului N. Laşkov etc.^[13].

Aş putea evoca numeroase alte dovezi referitoare la originea românească a moldovenilor dintre Prut şi Nistru, dar „majoritarul” nostru este departe de a le putea asimila. Revenind la aberaţiile acestuia, remarc faptul că respectivul nu face distincţie dintre unionism şi separatism, dintre naţionalism şi extremism, dintre dreapta şi stânga, considerându-le deopotrivă „uniri vamale, statale, asiatice, frăţeşti, istorice”. Ba chiar ai impresia că uneori încearcă să se convingă pe sine însuşi: „asta şi vreau să zic”.

 Cât priveşte ideea sa de bază, precum că „(...) nu are nimic în comun limba vorbită de o persoană cu identificarea etnică a acestuia”, interlocutorul meu porneşte de la premisa eronată că identitatea etnică este un act de voinţă (adică te poţi naşte de oricare etnie doreşti), iar limba maternă este o oarecare limbă vorbită (pe care o poţi uita). Propun să-l lăsăm în neştire, poate la senectute va avea măcar o revelaţie printre atâtea dezamăgiri.

Acestea fiind spuse, cer scuze dacă v-am obosit, dragi cititori, cu această intervenţie faţă de inepţiile „majoritarului” nostru. Vă asigur, şi pe această cale, că prefer să fac parte din „minoritate”, decât din nimicnicie.

---

[1] Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, Bucureşti: Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Ed. Univers Enciclopedic, 1998.

[2] Noul dicţionar explicativ al limbii române, Bucureşti: Ed. Litera Internaţional, 2002.

[3] Smith A. D., Naţionalism şi modernism, Chişinău: Ed. Epigraf, 2002, p. 10.

[4] Gellner E., Nations and Nationalism, Ithaca and London, Cornell University Press, 1983, p. 7.

[5] Chindriş I., Naţionalismul modern. Eseuri infidele, Cluj-Napoca: Ed. Clusium, 1996, p. 10-11.

[6] Xenopol A. D., Naţiunea română, Bucureşti: Ed. Albatros, 1999, p. 205.

[7] Rădulescu-Motru C., Etnicul românesc. Naţionalismul, Bucureşti: Ed. Albatros, 1996, p. 21-22.

[8] Pop I. A., Geneza medievală a naţiunilor moderne (secolele XIII-XVI), Bucureşti, 1998, p. 102.

[9] Kruşevan P. A., Bessarabia, gheograficeskii, istoriceskii, statisticeskii, economiceskii, literaturnii i spravocmîi sbornik.  Moscova, Tipografia A.V.Vasilieva, 1903, p. 175.

[10] Şarov I., Cuşco A., Identitatea naţională a basarabenilor în istoriografia rusă din secolul XIX, În: Basarabia. Dilemele identităţii, Iaşi: Fundaţia Academică „A. D. Xenopol”, 2001, p. 22.

[11] Ibidem, p. 27.

[12] Nistor I., Istoria Basarabiei, Ed. Cartea Moldovenească, Chişinău, 1991, pp. 209-210.

[13] Constantin I., Basarabia sub ocupaţie sovietică de la Stalin la Gorbaciov, Bucureşti: Ed. „Fiat Lux”, 1994, p.77.

Eşti Buligari, vorbeşti "buligăreşte"?

Pe Andrian Buligari l-am cunoscut în 2008, la prima ediţie a "Parlamentului Tinerilor". Aş spune că suntem în relaţii amicale, motiv pentru care cel mai recent articol al său m-a indignat şi m-a stupefiat.

Ştiu că Andrian este membru al unui partid aflat la guvernare. Ştiu că acel partid se poziţionează pe eşicherul de centru-stânga şi că promovează curentul "moldovenismului europenist".

Ştim că liderul acestui partid s-a lepădat doar de straiele comuniste, dar şi că fără această metamorfoză a sa nu s-ar fi creat AIE-2. Ştim că prim-vicepreşedintele acestui partid este un controversat om de afaceri, hulit şi ostracizat în fiecare Jurnal de seară.

În fine, ştiţi prea bine despre cine vorbesc. Dar subiectul este cu totul altul: RECENSĂMÂNTUL.

Andrian a simţit nevoia să reacţioneze în privinţa, ba chiar împotriva unei campanii de informare, cauzând, astfel, un deserviciu sie însăşi şi formaţiunii din care face parte. Explic:

Articolul 19 din Statutul partidului respectiv se menţionează că acesta:

"b) apără şi respectă drepturile fundamentale politice, economice şi sociale ale omului în conformitate cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, alte acte de drept internaţional şi Constituţia Republicii Moldova;

c) respectă dreptul la identitatea culturală, lingvistică, religioasă şi etnică a cetăţenilor Republicii Moldova; (...)"

Totodată, în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, la care Statutul partidului face referire, se precizează:

Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi a exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspîndi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat.

Aşadar, atribuirea calificativelor "ofensatoare, extremistă şi neargumentată" unei campanii de informare demarată de o organizaţie non-guvernamentală este nu doar injurioasă şi injustă, ci şi contrară statutului partidului din care face parte emiţătorul acestora.

Ba mai mult, nu poţi pretinde că împărtăşeşti viziunile social-democrate, atâta timp cât pledezi împotriva unor drepturi fundamentale în orice stat democratic: la exprimare şi la informare.

De fapt, tot discursul pentru care a optat cetăţeanul Andrian Buligari constă, mai degrabă, în denigrarea, compromiterea şi combaterea unei întregi campanii de informare, şi nu a mesajului acesteia. Cauzele unei asemenea răbufniri sunt de 3 tipuri:

1. Prostie - Doar astfel se explică formularea problemei într-o manieră anapoda. E clar că nu toţi cei care vorbesc englezeşte sunt englezi, dar şi că engleza nu s-ar fi păstrat şi răspândit dacă nu devenea limba maternă a unei naţiuni. Respectiv, nu toţi vorbitorii de limba română sunt români, dar limba maternă a tuturor românilor este româna.
2. Defetism - Chipurile, orice acţiune de acest gen este sortită eşecului pentru că "societatea, per ansamblu" consideră altminteri. În aşa caz, prietene, pune mâinile pe piept de pe acuma. De ce să te mai trezeşti dimineaţa dacă oricum o să închizi ochii într-o bună zi? De ce să mai încerci să schimbi ceva dacă "societatea, per ansamblu" este de neschimbat? Majoritatea societăţii ar putea să creadă că pământul se sprijină pe 3 elefanţi, dar asta nu înseamnă că este adevărat.
3. Mârlănie - Atunci când îi etichetează pe toţi voluntarii campaniei "Vorbim româneşte - suntem români" ca fiind "extremişti". Dragă Andriane, fii mai selectiv cu termenii, întrucât extremismul presupune ură şi intoleranţă, dar şi măsuri agresive de impunere a unor anumite convingeri. Pe parcursul întregii campanii de informare nu a existat nici măcar un caz în care să fi fost reclamate careva abuzuri comise de către organizatori şi/sau voluntari. Iar până la proba contrarie - ţine ciocul mic.

Câteva precizări vizavi de percepţia istorică (eronată) a dumitale:

Afirmi că "(...) istoria a făcut, în baza anumitor decizii ca Moldova în 1812 să fie divizată, iar în 1859 să-şi piardă şi statutul prin crearea Principatului Unit al Moldovei şi Valahiei".

În primul rând, un adevăr spus pe jumătate nu este altceva decât o minciună într-un ambalaj ademenitor. Moldova nu s-a divizat de la sine, prin magie. Moldova a fost divizată. Spune până la capăt: Imperiul Rusiei a divizat în 1812 Ţara Moldovei, anexând teritoriul dintre Prut şi Nistru. Cât priveşte acele "anumite decizii", mai deschide o monografie şi află cine a luat acele decizii, în numele cui şi dacă a avut acest drept. Interesează-te şi informează-te despre rolul lui Galib efendi, interesele fraţilor Moruzi (Alexandru, Dumitru şi Panaiot), intervenţiile ambasadorului Rusiei la Constantinopol - P. Fonton, escapadele lui Kutuzov etc. şi atunci vei putea discuta nepărtinitor şi în cunoştinţă de cauză.

În al doilea rând, în 1859, Moldova nu şi-a pierdut vreun statut pe care nu l-a avut sau nu i-a fost respectat. Prietene, iarăşi te rog să revii la lecturi şi să te documentezi: în 1859 Ţara Moldovei a redevenit subiect al relaţiilor internaţionale, obţinând, alături de Ţara Românească, garanţia marilor puterilor. E adevărat, prin Unificare, Moldova a renunţat la denumirea sa medievală şi, ulterior, la capitală, dar nu suntem un caz singular în istorie: principatele italiene şi statele germane s-au unificat creând statele Italia şi, respectiv, Germania. Cnezatele ruseşti au format Imperiul Rusiei etc. 

Şi, finalmente:

Susţii că "Limba moldovenească a fost şi este realitate istorică". În acest caz, şi limba "buligărească" există. Vivat Partidul!

P.S.

"A luminat partidul ca un soare 

Urcat pe cer de clasa muncitoare
Când a luat fiintă-atunci, în Bucureşti
Într-o odaie cu pereţi modeşti
Şi când sub steagul său învăpăiat 
Porneau cei mulţi la luptă, ne-înfricat
Odaia mică, poate, la fereastră
Avea petunii sau muşcate-n glastră
Ş-avea o singură podoabă mare: 
Drapelul roşu-al clasei muncitoare, 
Drapelul sfânt al clasei muncitoare 
Iar veacul gol, întunecat şi trist,
L-a luminat Partidul Comunist
Şi-n mii de oameni s-a făcut lumină: 
Ei ţara şi-o visau ca pe-o grădină. 
Mai marii ţării au şi dat alarma 
Şi-şi încărcară, crunţi, cu gloanţe arma 
Dar era prea târziu! Pornea de-acum
Istoria pe comunistul drum 

Pe cel mai drept, mai clar, mai falnic drum."